6 medalii pentru România la Olimpiada Internațională de Științe

16/12/2015
olimpiada-internationala-de-stiinte

olimpiada-internationala-de-stiinte

A XII-a ediție a Olimpiadei Internaționale de Științe a adus 6 medalii lotului de juniori care a reprezentat țara noastră: 5 medalii de argint și una de bronz.

Olimpiada a avut loc în Daegu, Coreea de Sud, între 2 și 11 Decembrie, iar câștigătorii s-au întors în țară în data de 12 Decembrie.

Iată câștigătorii medaliilor de argint:

Miruna Ioana Belciu – clasa a IX-a, Colegiul Național ”Gheorghe Vrânceanu” din Bacău

Mădălina Elena Stănăsel – clasa a IX-a, Colegiul Național ”Frații Buzești” din Craiova

Hakan Calila – clasa a X-a, Colegiul Național ”Mircea cel Bătrân” din Constanța

Alexandra Irina Edu – clasa a X-a, Colegiul Național ”Sfântul Sava” din București

Ștefan Răzvan Bălăuca – clasa a X-a, Colegiul Național ”Mihai Eminescu” din Botoșani

Căștigătorul medaliei de bronz este Radu George Romanescu – clasa a X-a, Colegiul Național ”Frații Buzești”, Craiova.

În cadrul olimpiadei, concurenții susțin trei probe teoretice individuale și una practică ce constă într-un experiment de grup, pe echipe formate din 3 elevi.

Conform declarațiilor Ministerului Educației, la această ediție a Olimpiadei Internaționale de Științe au participat 249 de elevi din 46 de țări.

 

Și la ediția din 2014 am câștigat premii

Românii au obținut premii și în ediția trecută a Olimpiadei, când au adus acasă 3 medalii de argint și 3 de bronz.

Hakan Calila și Ștefan Răzvan Bălăuca au câștigat argintul și la această ediție, alături de Tudor Cristian Cozma, elev în clasa a X-a la Colegiul ”Emil Racoviță” din Iași.

Cele trei medalii de bronz au fost câștigate de:

Andrei Vlad BasulescuColegiul Național ”Emanoil Gojdu” din Oradea

Irina Maria StrugaruColegiul Național din Iași

Dan–Mircea Neagoe – Școala Gimnazială nr.16 din Constanța

La această ediție au participat 187 de elevi din 32 de țări, semnificativ mai puțini decât cei de anul acesta.

Olimpiada Internațională de Științe pentru juniori este un concurs integrativ ce acoperă trei discipline, și anume fizică, biologie și chimie.

Țara noastră a participat la fiecare ediție a Olimpiadei din anul 2004 și până în prezent.

Nu uita sa dai share:
Share on Facebook
Facebook
Tweet about this on Twitter
Twitter
Share on LinkedIn
Linkedin
The following two tabs change content below.

Bianca Varbanciu - Editor Coordonator ExamenulTau.ro

Bine ati venit pe Blogul ExamenulTau.ro! Aici veti gasi informatii utile despre Examenul de Evaluare Nationala, clasa a VIII-a, admiterea la liceu, sfaturi de invatare si multe altele. Testele si meditatiile online la matematica si romana care se regasesc in platforma ExamenulTau.ro va vor ajuta sa intrati la liceul dorit! Mult succes!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.