Strategia didactica, atmosfera din clasa, gestionarea eventualelor etichetari, rautati, oferirea de aprecieri centrate pe efort, foarte specifice astfel incat sa ii ajutam pe copii sa vada ei insisi pasii procesului in rezolvarea sarcinii, acestea ii ajuta sa vada cum invata, unde au gresit, cum sa se corecteze, sa invete ei insisi sa se evalueze. Felul cum tratam noi copilul va deveni modul lui de a se trata.
Foarte important este ca nota copilului sa nu reprezinte o miza pentru parinte, profesor; copilul simte cand valoarea lui sau iubirea fata de el depind de o nota. Este necesar a le explica copiilor ca nota reprezinta rezultatul unei examinari si e indicat a fi folosita pentru a vedea ce mai trebuie imbunatatit. Este important ca profesorii si parintii sa ofere constant feedback si sa ajute copiii daca acestia nu ating obiectivele stabilite.
Este important sa fie incurajata autoevaluarea, astfel incat copiii sa devina capabili sa isi inteleaga progresul si sa isi construiasca propriile actiuni de invatare. Daca punem accentul pe fiecare copil in parte si renuntam la ierarhizarea, compararea copiilor si la incurajarea concurentei intre copii, atunci vom asigura centrarea pe procesul educational, nu pe rezultat.
Atitudinea adultilor fata de greseala este la fel de importanta si aici ma refer la cum se comporta adultul fata de el insusi cand greseste: vede greseala ca pe o oportunitate de crestere, recunoaste ca a gresit si corecteaza sau se invinovateste/ ii invinovateste pe ceilalti, se rusineaza, se pedepseste etc.
Acestea sunt mijloace care plac foarte mult elevilor si care pot fi introduse cu maiestrie de catre dascali. Da, ii pot ajuta, pentru ca tehnologia face parte din viata lor, iar utilizarea acesteia de catre scoala inseamna a face invatarea atractiva, prietenoasa, a lua in considerare preocuparile si interesele lor.
Cred ca pot porni pe un drum gresit daca nu initiaza un dialog, o conectare cu copilul pentru a identifica de ce nu vrea sa invete si sa recurga la comportamente ineficiente (repetare insistenta: Invata! Invata!, lupta de putere, amenintarea cu repetentia, amenintarea cu scoala, santajul emotional, lipsa de rabdare, amenintarea cu un viitor sumbru daca nu invata, aprecierea copilului doar in functie de comportamentele scolare, atmosfera de tipul scoala e tot ce conteaza etc.), adica o lipsa de intelegere, comunicare, conectare, de empatie cu copilul.
Foarte important este ca adultul sa identifice problema, impreuna cu copilul. Pot fi situatii in care copilul nu intelege, se simte depasit, are altceva mai interesant de facut, este altceva mai interesant, mai presant care ii ocupa mintea sau nu ii place ceea ce studiaza etc. Ideea este ca exista o motivatie a comportamentului care trebuie identificata si adresata. Este important ca adultii sa se conecteze cu copilul, sa incerce sa inteleaga perspectiva copilului asupra neimplicarii in invatare. Odata identificata problema, poate fi nevoie de interventia profesorului/parintelui in probleme care nu intra in responsabilitatea copilului, poate fi nevoie de sprijin astfel incat copilul sa poata sa se descurce singur sau poate fi nevoie de o limita comunicata copilului ferm, cu respect.
De asemenea, este important de subliniat ca nu trebuie sa ne asteptam ca, odata rezolvata implicarea copilului in invatare, sa ramana asa. Invatarea este o activitate complexa, uneori dificila, frustranta, de lunga durata si copilul are nevoie sa invete sa faca fata situatiilor de acest tip, de fapt este o lectie de viata despre cum ne motivam sau demotivam de-a lungul activitatilor pe care le vom intalni mereu in viata.
