logo examenul tau

Blog ExamenulTau

  • Noutati Elevi
    • Romana
    • Matematica
  • Noutati Parinti
  • Noutati Profesori
  • ExamenulTau +
  • Contact

Log In

Become a part of our community!
Registration complete. Please check your email.
Lost your password?

Create an account

Welcome! Register for an account
The user name or email address is not correct.
Registration confirmation will be emailed to you.
Log in Lost your password?

Reset password

Recover your password
Password reset email has been sent.
The email could not be sent. Possible reason: your host may have disabled the mail function.
A password will be e-mailed to you.
Log in

Please enter key search to display results.

Rezolvari modele subiecte Evaluare Nationala 2017 – Limba Romana

HomeEvaluare Nationala 2021Rezolvari modele subiecte Evaluare Nationala 2017 – Limba Romana

Rezolvari modele subiecte Evaluare Nationala 2017 – Limba Romana

rezolvari modele subiecte evaluare nationala 2017 limba romana
rezolvari modele subiecte evaluare nationala 2017 limba romana

Rezolvările modelelor de subiecte pentru Evaluarea Naţională 2017, la Limba şi Literatura Română

Ai văzut modelele de subiecte pentru Evaluarea Naţională de anul acesta? Specialiştii ExamenulTau.ro au rezolvat subiectele acestea pentru tine!

Iată rezolvările mai jos:

 

SUBIECTUL I (40 de puncte)

 Citește următorul text:

 Dimineaţa, se prezentă moşu’, cu pâine caldă ca o lună plină de vară și cu struguri dulci și strălucitori ca razele soarelui, la împărăţie. Când se uită la ele, împăratu’ a pus mâna la ochi că nu se putea uita la tavă.

Și-a dat și el seama că băiatu’ nu-i un bostan* de-ăla bun pentru porci și pentru vaci și i-a zis:

— Măi moşnege, dacă băiatu’ tău este chiar așa de năzdrăvan cum se vede, îi mai dau o poruncă și dac-o face nu mai am ce-i zice și-am să-i dau fata, că atunci știu eu cui o dau. Uite ce să faci: de la noi până la casa ta, băiatul să facă un pod de aur – că fata mea nu merge pe orice cărare cu nunta – și pe margine să crească pomi cu fructele în ei și păsări care să se-ntreacă în cânt la nuntă când s-or-ntâlni alaiurile cu lăutari. Băiatu’ așa a făcut. Și la ziuă s-a adunat de o parte alaiu’ băiatului și-au pornit cu bostanu-nainte să întâmpine mireasa. Da’ mireasa întârzia – c-așa o învăţase o babă vrăjitoare până s-a făcut seară. Când a asfinţit soarele, a ajuns alaiul împăratului cu mireasa la jumătatea podului. Atunci, bostanul, c-așa fusese vrăjit, se dădu peste cap de trei ori și se făcu un băiat așa de frumos că nu se putea măsura niciun fecior de împărat care venise la nuntă cu el: cu ochii ca noaptea, cu păru’ ca focul și cu obrajii ca trandafirii, cu umerile ca munţii și cu mijlocu’ ca stejarul. Și așa de bine îi părea împăratului că nu-și dă fata după-un bostan-bolovan, ci după Tudorel Voinicel. Da’ el așa fusese vrăjit de când lumea și pământul și acuma se terminase vraja. Și pe pod s-au unit muzicile, ale noastre, ale ţăranilor, cu ale împăratului, și Tudorel a luat-o pe Ilinca, fata împăratului, și s-au sărutat și-au plecat la cununie în sat și-au trântit o nuntă de-a ţinut două săptămâni și două luni și moșu’ și baba chiuiau la masă cu împăratu’ și împărăteasa și cu nașu’ care era împăratu’ de la Soare-Răsare, mândru și înţelept ca un naș de la noi din sat,

iar eu m-am suit pe-o roată

și v-am spus povestea toată.

M-am suit și pe-o farfurie

și v-am spus o bucurie;

și pe-o surcică și v-am spus

o minciunică.

 ***, Tudorel-Bostănel, text cules de la Maria Tănase de Gh. C. Mihalcea

 *bostan s.m. (reg.) dovleac

A. Scrie răspunsul pentru fiecare dintre cerinţele de mai jos.

  1. Notează câte un sinonim potrivit pentru sensul din text al cuvintelor subliniate: poruncă, a asfințit. 4 puncte

Rezolvare

poruncă – ordin, dispoziție, sarcină, însărcinare, comandă
a asfințit ­– a apus, a scăpătat

  1. Explică modul de formare a unui cuvânt obținut prin conversiune și a unui cuvânt obținut prin derivare din primul alineat al textului dat. 4 puncte

Rezolvare

dimineaţa – adverb de timp obținut prin conversiune din substantiv
ca – prepoziție obținută prin conversiune din adverb
strălucitor – format prin derivare cu sufixul -tor de la verbul a străluci, derivat la rândul lui cu prefixul stră- de la verbul a luci
împărăție – format prin derivare cu sufixul –ie de la substantivul împărat

  1. Transcrie diftongii din cuvintele: alaiurile, munții. 4 puncte

Rezolvare

alaiurile – iu
munții – ii

  1. Menționează rolul cratimei din următoarea secvenţă: c-așa o învăţase o babă. 4 puncte

Rezolvare

În secvența dată, cratima marchează rostirea legată a două cuvinte.

                              sau
În secvența dată, cratima marchează elidarea unei vocale.

  1. Formulează două idei principale/secundare din textul dat. 4 puncte

Rezolvare (exemplu)

Idei principale:
Împăratul îi cere băiatului-bostan să făurească un pod de aur.
Tudorel și fata împăratului fac o nuntă de basm.

Idei secundare:
Împăratul se bucura că își mărită fiica cu un tânăr vrednic.
Mireasa își amână apariția la sfatul unei vrăjitoare.

 

  1. Precizează, într-un enunț, motivul pentru care mireasa întârzie la nuntă. 4 puncte

Rezolvare
Mireasa întârzie la nuntă, deoarece așa o sfătuise o vrăjitoare bătrână.

 

  1. Redactează o compunere de minimum 150 de cuvinte, în care să motivezi apartenenţa la specie a basmului popular Tudorel-Bostănel. 16 puncte

În compunerea ta, trebuie:

– să precizezi patru trăsături ale basmului popular;

– să prezinți detaliat două trăsături ale basmului popular, valorificând fragmentul dat;

– să respecți structura specifică tipului de compunere cerut;

– să ai obligatoriu numărul minim de cuvinte precizat.

Rezolvare (model)

PLANUL COMPUNERII COMPUNEREA
Introducere

 

Definiţia basmului popular

Basmul popular este o creație epică populară, de mare întindere, în care se înfruntă personaje reprezentând binele şi răul, binele triumfând întotdeauna.
Cuprins

 

Argumentarea apartenenţei textului „Tudorel-Bostănel” la specia basmului:

  •   creaţie populară, orală, anonimă, colectivă;
  •   aparţine genului epic (este naraţiune) – demonstrație:

·       acţiune (rezumat, momentele subiectului);

·       personajele reprezintă binele şi răul, au forţe supranaturale;

·       narator.

  •  binele învinge răul – demonstraţie;
  •  prezenţa supranaturalului: timpul şi spaţiul fabuloase, nedeterminate; obiecte magice; fiinţe supranaturale; cifre magice;
  •  formule specifice: iniţiale, mediane, finale;
  •  mesajul basmului: cultivă optimismul, are valoare educativă.
„Tudorel-Bostănel” este basm popular, deoarece are toate trăsăturile acestei specii literare.

 

În primul rând, este creaţie populară, pentru că are caracter ………………………………………………

În al doilea rând, este creaţie epică (naraţiune), deoarece are acţiune, personaje, narator. Acţiunea se petrece ………………. Personajele ……………… Naratorul povestește întâmplările la persoana …………………

În al treilea rând, „Tudorel-Bostănel” este basm pentru că binele învinge răul: …………………………………………………………………

În al patrulea rând, narațiunea este marcată de prezenţa supranaturalului: …………………………..

De asemenea, textul conține formule …………………………………………………………………

Textul are și un mesaj ………………………………..

Încheiere

 

Concluzii – rezumatul cuprinsului

În concluzie, ………………………………………………

 

SUBIECTUL al II-lea (36 de puncte)

Citește următorul text:

În preajma a trei evenimente importante pentru lumea teatrală internațională – Ziua Internațională a Teatrului pentru Copii și Tineret (20 martie); Ziua Internațională a Marionetei (21 martie); Ziua Mondială a Teatrului (27 martie)  ̶  la Iași se pregătește o nouă ediție „Hai la teatru!”. Festivalul organizat de Teatrul pentru Copii și Tineret „Luceafărul” a ajuns la cea de-a X-a ediție.

Tot pentru a celebra aceste sărbători ale teatrului, începând de vineri, 18 martie, la intrarea în Parcul Copou va fi instalată Expoziția de Fotografie „Spectacole în imagini”, o invitație prin intermediul instantaneelor (fotografii de Ozolin Dușa și Bogdan Ștefan Pintilii) la câteva dintre cele mai de succes producții ale trupei. [;]

Cele 70 de trupe selectate în concurs (pe secțiuni: clasele I–IV, V–VIII, IX–XII) vor susține un maraton teatral în română, franceză, germană, spaniolă, engleză. „În cifre, acest maraton înseamnă 2 200 de minute de spectacol. Dacă am putea estima timpul acordat pregătirii acestor scenete și l-am adăuga, atunci am avea imaginea exactă a unui efort de echipă, cumulat, constant, pe care îl presupune pregătirea unui spectacol teatral”, punctează Oltița Cîntec, director artistic al Teatrului „Luceafărul”. [;] Toți participanții vor primi cadouri constând în rechizite, jucării, cărți.

 Gina Popa, Record de participanţi la Festivalul „Hai la teatru!”,

www.ziarulevenimentul.ro

A. Scrie răspunsul pentru fiecare dintre cerințele de mai jos.

  1. Formulează câte un enunţ în care să precizezi următoarele aspecte din textul dat:

– data la care se sărbătorește Ziua Mondială a Teatrului;

– numele expoziţiei de fotografie din Parcul Copou. 4 puncte

Rezolvare
– Ziua Mondială a Teatrului se sărbătorește în data de 27 martie.

­ – Expoziția de fotografie din Parcul Copou se numește „Spectacole în imagini”.

 

  1. Scrie numele autoarei și titlul articolului din care este extras fragmentul. 4 puncte

Rezolvare
Numele autoarei este Gina Popa, iar articolul are titlul „Record de participanți la Festivalul Hai la teatru!”.

 Menţionează genul și cazul substantivelor subliniate în textul dat. 4 puncte

Rezolvare
pregătirii – genul feminin, cazul dativ

imaginea – genul feminin, cazul acuzativ

  1. Precizează funcţia sintactică a cuvintelor subliniate, menționând partea de vorbire prin care se exprimă: Toți participanții vor primi cadouri constând în rechizite, jucării, cărți. 4 puncte

Rezolvare
toți – atribut adjectival exprimat prin adjectiv pronominal nehotărât

cadouri – complement direct exprimat prin substantiv comun

  1. Transcrie două propoziţii subordonate diferite din fraza următoare, precizând felul acestora:

Dacă am putea estima timpul acordat pregătirii acestor scenete și l-am adăuga, atunci am avea imaginea exactă a unui efort de echipă, cumulat, constant, pe care îl presupune pregătirea unui spectacol teatral. 4 puncte

Rezolvare

Dacă am putea estima timpul acordat pregătirii acestor scenete – propoziție subordonată circumstanțială condițională

l-am adăuga – propoziție subordonată circumstanțială condițională

pe care îl presupune pregătirea unui spectacol teatral – propoziție subordonată atributivă

  1. Construiește o frază alcătuită din două propoziţii în care să existe o propoziţie subordonată predicativă, introdusă prin pronumele relativ care. 4 puncte

Rezolvare (exemplu)

Întrebarea este 1/ care va veni primul.2/

P1 – PP

P1 – PR

Crezi că ai nevoie să mai exersezi? Haide alături de noi pe ExamenulTau.ro! Găseşti acolo toată materia la Limba Română din care se va susţine examenul de Evaluare Naţională, clasa a VIII-a!

Nu uita sa dai share:
Share on Facebook
Facebook
0Tweet about this on Twitter
Twitter
Share on LinkedIn
Linkedin
The following two tabs change content below.
  • Biografie
  • Articole recente

Bianca Varbanciu - Editor Coordonator ExamenulTau.ro

Bine ati venit pe Blogul ExamenulTau.ro! Aici veti gasi informatii utile despre Examenul de Evaluare Nationala, clasa a VIII-a, admiterea la liceu, sfaturi de invatare si multe altele. Testele si meditatiile online la matematica si romana care se regasesc in platforma ExamenulTau.ro va vor ajuta sa intrati la liceul dorit! Mult succes!

Articole recente scrise de Bianca Varbanciu - Editor Coordonator ExamenulTau.ro

  • 3 pasi pentru a lua note mari tot anul scolar - 15/09/2021
  • Politica pasilor mici – Pregatirea pentru examen se face tot anul - 08/09/2021
  • Invatare online sau meditatii clasice? - 01/09/2021
  • Rezolvările subiectelor la matematică, susţinute în cadrul Evaluării Naţionale, clasa a VIII-a, 2021 - 29/06/2021
  • Repere pentru rezolvarea subiectelor probei la Limba Română, susţinută în cadrul examenului de Evaluare Naţională, clasa a VIII-a, 2021 - 23/06/2021
articole similare:
  1. Rezolvari modele subiecte Evaluare Nationala 2018 – limba romana
  2. Rezolvari modele subiecte Evaluare Nationala 2019 – Limba Romana
  3. Modele Subiecte Evaluare Nationala 2017 – Limba Romana

Cursuri scolare suspendate, în unele judeţe, pana pe 13 ianuarie 2017

Media geometrica a doua numere reale pozitive

6 Comments

  1. Anonymous Posted on: 12/03/2017

    Multumesc

    Reply
  2. Anonymous Posted on: 06/12/2017

    Foarte util… ?acum știu la ce mai am de lucru și învățat…

    Reply
  3. Anonymous Posted on: 07/05/2018

    Multumesc cui a facut asta ma salvat de un 3.

    Reply
  4. Anonymous Posted on: 18/05/2018

    Mulțumesc! m-ai salvat de la un 4!

    Reply
  5. Anonymous Posted on: 10/06/2018

    Si la subiectul 2 B , ce ar putea pica ??

    Reply
    • Bianca Varbanciu - Editor Coordonator ExamenulTau.ro Posted on: 11/06/2018

      Bună! Nu putem şti ce subiecte vor fi date; acestea sunt confidenţiale şi vor fi afişate pentru prima oară în faţa voastră, la examen. Mult succes!

      Reply

Leave a comment Cancel reply

Categories

  • Educatia copilului adolescent
  • Evaluare Nationala 2021
  • Exercitii si probleme rezolvate
  • Lectii online
  • Lectii Online Matematica
  • Lectii Online Romana
  • Matematica
  • Noutati Parinti
  • Noutati Profesori
  • Romana
  • Sfaturi pregatire elevi
  • Solutii de invatare – elevi
  • Stiri si noutati din invatamant

Recent Posts

  • calendarul repartizarii cumputerizate la liceu

    S-a publicat calendarul repartizarii computerizate la liceu

    Feb 04 2016
  • nota 10

    7 lucruri pe care toti elevii de nota 10 le fac

    Feb 08 2016
  • fii mai productiv

    13 trucuri pentru a fi mai productiv

    Feb 09 2016
  • cum sa fii mai atent la ore

    Cum sa fii mai atent la ore. Iata 6 recomandari!

    Feb 11 2016

Tags Cloud

admitere liceu adolescenta adolescenti beneficii platforma examenul tau elevi evaluare nationala evaluare nationala clasa 8 evaluare nationala matematica evaluare nationala romana examen clasa 8 genuri literare invatarea online invatare online lectie online lectie online limba romana lectie online matematica lectie online matematica clasa 8 lectie online romana lectii matematica online lectii online matematica limba romana clasa 7 limba romana clasa 8 matematica matematica clasa 7 matematica clasa 8 matematica online meditatii online metode invatare note mari paltforma examenul tau parenting pareri examenul tau platforme online probleme adolescenti pronumele recomandari invatare sfaturi sfaturi adolescenti sfaturi elevi sfaturi invatare sfaturi parenting sfaturi parinti smart learning teme trucuri invatare

ExamenulTau.ro

Pregătire la matematică pentru Evaluarea Națională, în confortul casei tale și în ritmul tău.

Îți știi în permanență nivelul. Ai un plan de învățare personalizat. Accesezi sute de lecții video și mii de exerciții și probleme pe diverse grade de dificulate.

Recuperezi și aprofundezi materia cu: Teorie video. Teste pe nivele de dificultate. Rapoarte de evoluție.

© 2022 ExamenulTau.ro

Categorii

  • Noutăți pentru profesori
  • Noutăți pentru elevi
  • Noutăți pentru părinți

Urmărește-ne și pe: