Profesor român nominalizat la premiul Global Teacher 2016

14/12/2015
premiul-global-teacher-2016

premiul-global-teacher-2016

Suzy Manuela Prăjea, profesoară de matematică și directorul Colegiului Național ”Traian” din Drobeta Turnu Severin, a fost nominalizată în premieră pentru cadrele didactice din România la premiul Global Teacher 2016, ediția a II-a. Acesta se va decerna în Martie 2016 în cadrul Forumului Global pentru Educație si Aptitudini (GESF) din Dubai, iar Prăjea se află printre primii 50 de candidați dintre cei 8.000 de aspiranți din 128 de țări.

Suzy Manuela Prăjea a absolvit facultatea de Matematică a Universității de Vest din Timișoara, unde și-a finalizat și doctoratul. Aceasta a împărtășit într-un interviu importanța pe care o are pentru ea acest premiu, dar și ce înseamnă această nominalizare pentru România.

Aceasta declară că nominalizarea reprezintă ”o recunoaștere internațională a eforturilor proprii depuse în studierea matematicii și, în același timp, demonstrează că școala de matematică românească este bine cotată în lume.”

Prăjea susține că a încercat să transmită dragostea pentru matematică tuturor elevilor ei, iar investiția ei sufletească în acest lucru a dat roade, deoarece în ultimii 25 de ani aceasta a obținut cu elevii săi 133 de premii naționale, 430 de premii județene și 64 de premii internaționale. Profesoara Prăjea se mândrește cu faptul că mulți dintre elevii ei studiază acum la Harvard și Princeton.

Dar astea nu sunt singurele realizări ale ei. Prăjea a devenit cunoscută prin rezultatele ei impresionante realizate în urma implementării de proiecte educaționale. Începând cu anul 2012 aceasta a dezvoltat numeroase proiecte educaționale cu resurse financiare NASA, constând în studiul misiunilor spațiale, cercetarea spațiului și încălzirea globală.

În palmaresul profesoarei Suzy Manuela Prăjea se regăsește și o bursă specială oferită de Compania Internațională a Zborurilor Spațiale ”Honeywell” care se acordă anual profesorilor dedicați să insufle elevilor pasiunea pentru științele exacte.

Profesoara a declarat că nu ar fi dispusă să părăsească țara pentru a preda în una din universitățile prestigioase ale lumii: ”Locul meu, misiunea mea sunt aici, în România. Aici, și numai aici sunt acasă. Am obligația de a pregăti tineri matematicieni să ajungă valori recunoscute în lumea întreagă.”

Premiul Global Pentru Educație a fost lansat in anul 2014 de Varkey și reprezintă echivalentul Premiului Nobel în învățământ. Acest eveniment  rulează sub patronajul prim-ministrului Emiratelor Arabe Unite, Alteța Sa Șeic Mohammed bin Rashid Al-Maktoum, și oferă ca premiu suma de $1.000.000.

Obiectivul concursului este de a  pune în valoare meseria nobilă de cadru didactic și este deschis tuturor profesorilor din toate țările lumii. Prima ediție a concursului a reunit peste 1.300 de candidaturi din 127 de țări.

Câștigătorul premiului Global Teacher  2015 este din S.U.A.

În Martie 2015 a fost ales câștigătorul primei ediții ale premiului Global Teacher, iar acesta a fost acordat lui Nancie Atwell, profesoară care predă într-o școală din statul Maine după o metodă inovatoare menită să încurajeze copiii să citească și să își amelioreze exprimarea în scris.

Aceasta și-a donat premiul de $1.000.000 școlii la care predă.

In Februarie se anunță finaliștii premiului Global Teacher 2016

Primii 10 candidați la premiul ”Global Teacher – 2016” vor fi anunțați în luna Februarie și mai apoi invitați să participe la decernarea premiilor, în Dubai, când se va anunța și marele câștigător.
Profesoara Suzy Manuela Prăjea a declarat că dacă va fi câștigătoare, și ea va dona premiul de $1.000.000 colegiului pe care îl conduce.

Nu uita sa dai share:
Share on Facebook
Facebook
Tweet about this on Twitter
Twitter
Share on LinkedIn
Linkedin
The following two tabs change content below.

Bianca Varbanciu - Editor Coordonator ExamenulTau.ro

Bine ati venit pe Blogul ExamenulTau.ro! Aici veti gasi informatii utile despre Examenul de Evaluare Nationala, clasa a VIII-a, admiterea la liceu, sfaturi de invatare si multe altele. Testele si meditatiile online la matematica si romana care se regasesc in platforma ExamenulTau.ro va vor ajuta sa intrati la liceul dorit! Mult succes!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.